Despre eveniment:
Conferinta "Diaspora in Cercetarea Stiintifica si Invatamantul Superior din Romania", ce va avea loc la Bucuresti in 21-24 septembrie 2010, continua seria intalnirilor dintre comunitatea stiintifica romaneasca din tara si cea de peste hotare inceputa in anul 2008. Organizata sub sloganul "Chemarea la Nationala a Cercetatorilor Romani din Diaspora" conferinta isi propune sa creeze un spatiu al dialogului si al colaborarii intre cercetatorii romani din tara si cei din afara granitelor ei.
Evenimentul este proiectat sa se desfasoare pe o durata de trei zile, din care primele doua vor fi dedicate Workshop-urilor Exploratorii. Acestea vor fi organizate pe domenii de competenta si in zone de deschidere in care exista potential si expertiza romaneasca, precum chimia, fizica, matematica, ingineria, stiintele socio-umane si economice, biologia, stiinta mediului, medicina, biotehnologii, arta si arhitectura. Workshop-urile Exploratorii se vor desfasura in diverse locatii, in universitati, institute de cercetare sau la Academia Romana in functie de organizatorul evenimentului specific. Scopul acestor evenimente stiintifice este acela de a crea premisele realizarii unor colaborari internationale inter- si trans-disciplinare de anvergura si de a contribui la cresterea vizibilitatii si impactului international al rezultatelor stiintifice romanesti.
Ca un specific al acestui an ultima sesiune a Workshop-urilor Exploratorii va fi dedicata discutarii criteriilor de evaluare a cercetarii pe domenii specifice in universitati, criterii ce vor sta la baza Exercitiului National de evaluare a cercetarii in 2011. Recomandarile vor fi utilizate in cadrul proiectului Doctoratul in Scoli de Excelenta - Evaluarea Calitatii Cercetarii in Universitati si Cresterea vizibilitatii prin Publicare stiintifica in vederea stabilirii metodologiei finale.
Prima seara va fi dedicata networking-ului, participantii avand astfel posibilitatea de a se intalni intr-un cadru mai putin formal pentru a se cunoaste si pentru a discuta oportunitati de colaborare.
Ultima zi a conferintei va fi rezervata discutiilor in plen pe subiecte-cheie, de interes major pentru sistemul national de cercetare-dezvoltare-inovare.